PSORIAZIS
Psoriazisul este o afectiune cronica si se caracterizeaza prin aparitia de zone de piele ingrosata, rosie, acoperita de scuame stralucitoare. Cele mai afectate zone sunt scalpul, coatele, genunchii, fata, partea inferioara a spatelui, zona inghinala, organele genitale, bratele, picioarele, palmele si talpile, pliurile in general si unghiile. De multe ori leziunile apar simetric pe corp.
Majoritatea persoanelor afectate sufera de psoriasis in placi, forma cea mai comuna. Leziunile pot fi minime, stabile pe perioade lungi, insa intalnim si cazuri cu forme foarte extinse, care acopera aproape intreaga suprafata corporala. La unii pacienti, afectarea cutanata poate fi insotita si de leziuni articulare care pot impacta semnificativ calitatea vietii persoanei respective.
Cauzele aparitiei psoriazisului
Nu se cunoaste exact cauza aparitiei psoriazisului. Stim inca sa exista o componenta genetica destul de importanta si ca unele cazuri sunt legate de infectii, de reactii la anumite medicamente sau de stres. Psoriazisul nu este o afectiune contagioasa.
Forme de psoriasis
Afectiunea poate sa difere ca durata, localizare, severitate, sau ca forma a leziunilor. Cea mai comuna forma debuteaza cu leziuni mici, rosii. Ulterior apar scuamele care la suprafata se desprind usor insa sub acestea celelalte se unesc formand placi. Sub scuame pielea este foarte sensibila.
Formele care afecteaza unghiile se manifesta prin aparitia de mici adancituri punctiforme, ca niste intepaturi de ac, denumite pitting. Unghiile se pot subtia, ingrosa sau devin sfaramicioase si capata o coloratie galben maronie.
Psoriazisul inversat este cel care afecteaza pielea din pliuri: axile, sub sani, inghinal, fese , organe genitale. Pe aceste zone nu se formeaza cruste si leziunile apar sub forma de placi si placard rosii, cu suprafata neteda si stralucitoare.
Diagnostic
Diagnosticul este pus prin examinare directa si biopsie cutanata.
Tratament
Prin tratament se urmareste reducerea inflamatiei si a ritmului de exfoliere a pielii. Sunt recomandate initial produse dermatocosmetice de hidratare, care ajuta la exfolierea scuamelor si controleaza mancarimea.
Pot fi necesare scheme care cuprind diferite tipuri de tratament. Medicamentele aplicate local contin substante active pe baza de cortizon, derivati de vitamina D, gudron sau antralina. Acestea se pot combina cu expunerea la lumina naturala sau lumina UV (terapia cu lumina). Formele severe necesita insa medicamente orale.
Tipuri de tratament
Terapia cu lumina (lumina soarelui si lumina ultravioleta) are ca scop reducerea ritmului de inmultire a straturilor de piele. pacientii cu psoriazis au recomandare sa faca plaja insa cu atentie. Cel mai frecvent se recomanda expunere la ultraviolete tip PUVA (tratament cu lumina in prezenta unei substante care creste sensibilitatea pielii la acest tip de interventie) sau UVB cu banda ingusta. In rare cazuri insa, expunerea la lumina poate agrava psoriazisul.
Terapiile cu lumina necesita aproximativ 25 de tratamente, pe o perioada de doua sau trei luni, Inainte sa apara curatarea. De obicei, sunt necesare aproximativ 30-40 de tratamente pe an pentru a mentine psoriazisul sub control. Pe o perioada lunga de timp, terapia cu lumina creste riscul de imbatranire a pielii si de cancer de piele.
Steroizii (cortizonul) – cremele, unguentele si lotiunile cu cortizon pot ajuta la controlul afectiunii la multi pacienti. Preparatele mai slabe trebuie folosite pe zonele sensibile ale corpului. De obicei, vor fi necesare tratamente mai indelungate pentru a controla leziunile de pe scalp, cot, genunchi, palme si talpi. Este foarte important ca pacientul sa respecte instructiunile de utilizare asa incat sa fie evitate efectele adverse associate corticoterapiei pe cursa lunga.
Analogi sintetici de vitamina D – o vitamina D sintetica, calcipotriolul, este utila pentru persoanele cu psoriazis localizat Si poate fi utilizat impreuna cu alte tratamente. Atunci cand se asociaza cu cortizonice ajuta la reducerea riscurilor de efecte adverse in curele prelungite de tratament.
Antralina si gudroanele (ihtiolul) sunt preparate magistrale si sunt utilizate mai rar, in cazuri recalcitrante de psoriasis localizate pe zone mici. Acestea au ca principal disconfort reactii locale iritative si pot determina aparitia de colorarii temporare maronii pe zonele afectate.
Retinoizii sunt derivati de vitamina A care pot fi administrati topic sau pe cale interna in unele cazuri de psoriasis. Efectele sunt vizibile dupa cateva saptamani de administrare si tratamentul se supravegheaza cu analize regulate asa incat sa fie prevenite efectele adverse ale terapiei atunci cand se administreaza pe cale orala.
Metotrexat este un medicament oral anti-cancer care determina o ameliorare semnificativa a psoriazisului atunci cand alte tratamente au esuat. Deoarece poate produce efecte secundare, In special afectare a ficatului, se efectueaza periodic analize de sange. Pot fi necesare radiografii toracice si biopsii hepatice ocazionale.
CiclosporinA – este un medicament imunosupresor utilizat pentru a preveni respingerea organelor transplantate (ficat, rinichi etc). Este utilizat pentru tratamentul psoriazisului extins, atunci cand alte metode au esuat. Din cauza efectelor potentiale asupra rinichilor si tensiunii arteriale, este necesara o monitorizare medicala atenta impreuna cu teste de sange regulate.
Medicatia biologica reprezinta cea mai noua terapie la pacientii cu psoriasis. Aceasta se administreaza prin injectie sau perfuzie intravenoasa (IV). Spre deosebire de medicamentele sistemice traditionale, biologicele vizeaza doar anumite parti ale sistemului imunitar. Produsele biologice utilizate pentru tratarea bolilor psoriazice actioneaza prin blocarea actiunii unui anumit tip de celula imunitara numita celula T sau prin blocarea proteinelor din sistemul imunitar. Toate aceste celule si proteine joaca un rol major in dezvoltarea psoriazisului si a artritei psoriazice. Tratamentele sunt bine tolerate si pot fi administrate pe cursa lunga cu conditia efectuarii unei monitorizari atente de catre medicul currant.
Retinoizii — gelurile prescrise de vitamina A pot fi utilizate singure sau in combinatie cu steroizi topici pentru tratamentul psoriazisului localizat.