Tratamentele cu lumina intens pulsata (IPL) sunt folosite in dermatologia estetica si medicala de peste 15 ani. In acest domeniu firma Lumenis (Yokneam, Israel) este un pionier si un adevarat lider mondial.

Echipamentul M22 care combina in aceeasi platforma un modul IPL si un modul laser NdYag reprezinta cea mai avansata si sigura tehnologie pe care o oferim pacientilor nostri in scopul tratarii unor afectiuni medicale si estetice foarte des intalnite dar si in scop de rejuvenare globala.

Combina M22 contine mai multe filtre care determina absorbtia luminii emise in melanina (pigmentul maron, continut in diverse leziuni ale pielii si in par) sau in hemoglobina (pigmentul rosu) din vasele de sange.

Cu ajutorul tehnologiei de noua generatie, lumina este absorbita selectiv in aceste tinte sau cromofori si nu afecteaza pielea normala din jurul leziunii. Acest principiu este denumit fototermoliza selectiva si a revolutionat felul in care tratam foarte multe afectiuni cutanate.

Pe langa terapia specifica a leziunilor pielii, aplicarea luminii intens pulsate are si un efect de rejuvenare globala deoarece s-a demonstrat faptul ca lumina si implicit caldura emise in timpul procedurii determina formarea de noi molecule de colagen si elastina care imbunatatesc culoarea si textura cutanata si duc la un aspect reintinerit al zonei tratate.

Suntem incantati sa putem oferi pacientilor nostri tehnologia Lumenis M22 care ne ofera o multitudine de optiuni terapeutice perfect adaptabile fiecaruia dintre acestia.

Cele mai frecvente afectiuni ce pot fi tratate cu lumina intens pulsate sunt:

  • Cuperoza
  • Rozacee
  • Acnee inflamatorie usoara sau moderata
  • Cicatrici acnee
  • Hemangioame
  • Teleangiectazii (vase fine dilatate pe fata, torace si picioare)
  • Pistrui / efelide
  • Keratoze seboreice
  • Lentigo-uri solare
  • Poikilodermie
  • Indepartarea parului in exces