Toxina botulinica este o substanta derivata din bacteria Clostridium Botulinum si este utilizata in cantitati standardizate ca agent de relaxare musculara. Initial ea a fost folosita de catre oftalmologi pentru tratamentul spasmelor musculare de la nivelul zonei perioculare.

Odata ce s-a observat ca medicamentul determina si o relaxare si o imbunatatire a aspectului ridurilor de expresie de la coada ochiului, toxina botulinica a inceput sa fie utilizata si in scop cosmetic pe diverse zone si indicatii la nivelul fetei (frunte, glabela, ochi, gat, treimea inferioara a fetei) dar si in scop medical pentru reducerea transpiratiei excesive de la nivelul axilelor, palmelor sau talpilor.

Contractiile musculare sunt controlate de catre creier prin intermediul filetelor nervoase care vin in contact cu muschii respectivi.

Toxina botulinica blocheaza aceasta interactiune temporar si duce la relaxarea muschiului in timp ce pielea de deasupra acestuia se netezeste si nu mai formeaza ridurile anterioare tratamentului.

Toxina botulinica - DClinic

Toxina botulinica se injecteaza in zonele de interes folosindu-se un ac foarte fin care produce doar o minima senzatie de disconfort asa incat nu este necesara anestezie in prealabil la nivelul fetei. Sunt injectati in mai multe puncte muschii pe care intentionam sa ii relaxam, tratamentul avand o intindere de maxim 10-15 minute.

Efectul toxinei botulinice incepe sa se instaleze dupa 2-3 zile, este maxim la 12-14 zile si dureaza in medie 4-6 luni in functie de zona si doza injectata.

Injectarea nu va scoate din activitate si va puteti relua imediat activitatile obisnuite. Daca la un moment dat nu mai doriti sau nu mai puteti repeta tratamentul aspectul zonelor respective se intoarce la cel de dinaintea injectarii. In niciun caz nu veti arata mai rau decat la inceput deoarece medicamentul are doar actiune locala si tranzitorie.